Babele reprezintă personaje ale mitologiei populare româneşti, care apar la începutul lunii martie pentru a vești venirea primăverii. Această sărbătore are loc de pe 1 și până pe 9 martie, perioadă în care fiecare român își alege o babă sau, altfel spus, o zi din cele nouă care reprezintă o „babă”. Așa cum va fi babă pe care omul și-o alege, așa va fi și firea omului în anul respectiv.
Odată cu Ziua Mărțișorului (1 martie) se intră în Zielele Babelor, 9 la număr, asociate în folclor cu legenda Babei Dochia, mama lui Dragobete. Tradiția spune că alegerea unei babe, îți oferă indicii prețioase despre viitorul tău, iar nesocotirea tradițiilor acestor zile aduce mare ghinion în viața oamenilor.
O legendă veche spune că în aceste zile Baba Dochia, responsabilă cu aducerea iernii, începe să își dea jos din cele nouă cojoace, câte unul în fiecare zi. Astfel, în fiecare zi afară este puțin mai cald, în timp ce iarna permite primăverii să aducă natura la viață.
De asemenea, o altă legendă din bătrâni spune că Baba Dochia avea un fiu, care i-ar fi adus babei o noră… împotriva voinței sale. Babaa i-a dat norei un ghem de lână neagră și a mers la un râu pentru a-l albi. Pe când fata a început să spele firul, degetele au început să-i sângereze, însă lâna rămăsese tot neagră. Disperată, fata a început să plângă, dar Iisus a auzit-o și i-a dăruit o floare roșie, spunându-i să spele lâna cu ea.
Tânără urmă sfatul Mântuitorului, puse floarea în apă, iar lâna se albi pe loc. Mai apoi, se dusese să îi ducă ghemul soacrei. Baba se supără îngrozitor și o acuză că Mărțișor (cel care o ajută pe tânără) este de fapt iubitul norei. Dochia plecă cu oile la munte, crezând că primăvară venise deoarece văzuse noră cu floarea în mână.
Baba Ajunsă la munte la începutul lui martie, Dochia, după ce și-a dat jos toate cele nouă cojoace îngreunate de ploi, a înghețat și s-a prefăcut în stânci alături de oile sale. Tot de această legendă sunt legate și numele culmii Babele din masivul Bucegi și ale primelor nouă zile din luna martie.
Există mai multe modalități prin care oamenii își aleg babele. Una dintre acestea se referă la alegerea oricărei babe, între 1 și 9 martie, în timp ce o altă metodă constă în alegerea babei în funcție de ziua de naștere.
Dacă ziua persoanei se află între 1 și 9 ale oricărei luni, atunci baba va fi în acea zi. De exemplu, dacă o persoană e născută pe 6 iulie, babă omului va fi pe 6 martie.
Iar dacă data nașterii este formată din două cifre, babă se alege astfel: dacă cineva este născut pe 17 februarie, ziua în care babaa îi pică se calculează astfel 1+7 = 8. Așadar, babă este pe 8 martie.
Unii bătrâni spun că așa cum este vremea în acea zi așa îi va merge omului în anul acela. Și anume, dacă vremea este frumoasă, iar soarele este prezent pe cer, acel om va fi voios și bun la suflet întreg anul iar toate îi vor merge bine.
În schimb, dacă în acea zi cerul este întunecat, omul acela nu va fi bun la suflet ci mai degrabă supărăcios. Dacă ninge sau plouă în acea zi, anul va fi unul bogat.
Până pe 9 martie, nu ai voie să uiți de rugăciunile zilnice pentru casă și familie și pentru ocrotire în fața pericolelor. Se spune că mamele de oieri trebuie să ducă o turtă de porumb sau grâu pentru că turmele fiilor lor să fie protejate și ferite de pericole.
Nu ai voie să iei ouăle din cuibare, timp de nouă zile. Trebuie păstrate acolo, pentru ca acestea să aibă spor la ouat tot anul.
De asemenea, nu e bine să arunci gunoiul din casă până pe 9 martie. Se spune că bolile și necazurile se vor înmulți și se vor abate asupra ta.
Surse: a1.ro & calendarulortodox.ro
FOTO: Pixabay.com